Multe dintre alimentele pe care le mancam ne fac mai mult rau decat bine. Macar daca ar fi vorba de alimente pe care le folosim ocazional! Un pahar de alcool sau o prajitura la cateva saptamani ar putea fi prea putin nocive pentru a conta in cazul siluetei sau sanatatii. Dar cati oameni au atata vointa incat sa se abtina de la "ce le place"?
Tot timpul vrem mai mult, mai bun si, daca se poate, acum. Fara sa luam in calcul efectele pe termen lung ale actiunilor noastre. O atitudine nesanatoasa nu doar in viata, ci si in alimentatie. Alimentele de mai jos au fost considerate nocive nu doar de catre Dr. Loren Cordain, fondatorul dietei Paleo, ci si de catre multi alti doctori sau cercetatori. Poate ca esti de acord macar cu o parte dintre argumentele de mai jos. In orice caz, daca te va speria cat de multe lucruri nesanatoase te inconjoara si mai degraba vei avea tendinta sa respingi mesajul acesta nu il inchide, ci incearca sa iti asumi macar o parte din acest tip de alimentatie. Intotdeauna esti liber sa iei doar ceea ce crezi ca ti se potriveste, dar nu inainte de a te informa.
Tine minte: promisiunea este ca daca incerci macar cateva zile de alimentatie paleo pe saptamana, sanatatea ta se va imbunatati. Vei elimina din alimentatia ta multe dintre riscurile exceselor alimentare. De asemenea, daca vrei sa tii o dieta, vei vedea ca o singura zi de salate, in care nu trebuie deloc sa te infometezi, iti poate aduce cu 0,5 kg in minus.
Te-ai hotarat sa abordezi paleo dieta ca stil de viata si sa te tii de ea, dar inca iti pui intrebarea "dar daca renunt la toate astea, eu ce mai mananc"? Daca nu ai citit inca articolul Alimente acceptate in dieta Paleo il poti citi si vei vedea ca ai o lista bogata de "materii prime", din care poti crea retete de toate tipurile. (Citeste cu atentie si sfaturile despre oua, acestea se mananca doar dimineata sau cel mult la pranz.) Daca te duci pe prima pagina a site-ului si vei da clic pe Rubrica Paleo Alimentatie vei gasi o serie de retete paleo si planuri de alimentatie care se vor inmulti in timp.
Acum iata si lista alimentelor pe care ar fi bine sa le elimini din frigider si camara.
Lactate | Bauturi carbogazoase | Sucuri de fructe | Cereale | Carne grasa | Sare si alimente sarate | Legume bogate in amidon | Snacksuri si cipsuri | Bauturi energizante | Dulciuri | Alcool | Zahar
Acum, mai tine minte ca proaspat e mai bine decat congelat, congelat e mai bine decat conservat. Conservele contin adesea zaharuri ascunse si unele dintre ele diversi sulfiti, nitriti, nitrati s.a.m.d.
De asemenea, redu consumul de alimente procesate.
Banuiesc ca lista de mai sus este o lista cu care cei mai multi sunt de acord in mare masura. Nu sunt prima persoana care arata cu degetul alimentele nocive pentru sanatate, atat pentru artere si talie, cat si pentru creier. Abuzul de ele este cel mai periculos, dar si un consum regulat (respectiv consumul zilnic) atrage dupa sine multe riscuri. Studii importante citate adesea in tot felul de surse au demonstrat nocivitatea acestor produse. Noutatea este, in mai mare masura, restrictia la cereale (painea noastra cea de toate zilele) si la lactate (despre care cel mai adesea auzim numai de bine), de aceea voi detalia motivele expuse de sustinatorii paleo-dietei.
Cerealele. Este subiectul care face cea mai mare valva si pe care se fundamenteaza intreaga teorie a dietei paleo. Dupa zeci de mii de ani de evolutie, genomul omului modern difera cu doar 0,02% fata de cel al omului cavernelor, care era vanator-culegator. Aparitia agriculturii poate ca a rezolvat problema foametei si le-a permis oamenilor sa se extinda pe tot globul, dar a atras dupa sine o serie de probleme de sanatate, cu atat mai mult cu cat painea (sau in alte cazuri cartoful si porumbul) au devenit uneori unicele surse de hrana in alimentatia multor indivizi.
Acum priveste problema si astfel: alergia la gluten, de care incep sa sufere din ce in ce mai multi oameni, este un semnal de alarma suficient ca ceva este in neregula. De asemenea, se stie deja ca cerealele si painea sunt primele excluse din dieta cuiva care doreste sa slabeasca. Astazi, painea, in special cea alba si produsele ceraliere, pastele si aluaturile nu au aproape nici un continut nutritiv, in schimb sunt pline de zahar sau conservanti. Contintul de fibre poate fi cu usurinta inlocuit de fibrele din alte vegetale si plante consummate.
Personal, cand am auzit de aceasta dieta si de restrictia la cereale si produse de panificatie am gandit astfel: probabil ca omul cavernelor avea totusi in alimentatie diverse graunte. Mai cred si ca isi facea lipii sau turte din ele. Arehologii au descoperit piue in care, intr-adevar, se marunteau unele graunte salbatice. Astazi, exista cereale precum hrisca, meiul sau quinoa care sunt recomandate in diverse diete.
Lactatele. "Sursa cheie de calciu" pentru organism e mai mult o minciuna de marketing. E drept ca laptele si produsele lactate contin niste calciu, dar pentru a primi un aport suficient de calciu de pe urma lor ar trebui consumate in cantitati foarte mari, ceea ce ar duce la cresterea proportionala a cantitatii de grasimi saturate. Pentru femeile care tin la silueta lor: un studiu a dovedit ca lactatele consumate seara favorizeaza celulita.
O alternativa mai sanatoasa si mai eficienta la lactate, pentru aportul de calciu, este in orice caz spanacul (sau poti apela si la alte legume cu frunze verzi). Poate o sa spui ca omul a fost creat sa bea lapte: dar numai bebelusul, in copilarie, bea lapte, iar laptele matern este cu totul alta poveste din punct de vedere nutrititiv si ii asigura copilului imunitatea necesara dezvoltarii.
Concluzii
Acum, poate ca o sa inchizi pagina, dar eu inca mai sper ca poti tine cont de aceasta lista macar partial. Nu stiu cati dintre noi pot renunta pentru totdeauna la o paine abia scoasa din cuptor sau la o ciocolata, la o cana cu cereale sau la biscuitii preferati cu crema sau la mici cu cartofi prajiti si cu bere alaturi...
Dar, de fapt, de ce nu credem ca putem renunta la toate aceastea? Deoarece alimentatia proasta creeaza dependenta. Acum, serios vorbind, stiu oameni care ar fi in stare sa manance doua kilograme de prajituri sau de cartofi prajiti la o masa. Si totusi, cine ar fi in stare sa manance fara sa se opreasca... doua kilograme de morcovi cruzi? Ar fi o prostie, nu-i asa? Intelegi ce vreau sa spun? Alimentele cu adevarat bune pentru sanatate nu prea creeaza dependenta. Simpla placere de a le manca ar trebui sa dina un semnal de alarma: in fond, mananci ca sa traiesti, nu traiesti ca sa mananci...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu